Prin această aplicație noi, Patru Mâini, vrem să renovăm 37 de clădiri în 2016: pe de o parte, continuăm renovarea a 6 clădiri reportate din ediția anterioară a campaniei noastre anuale; pe de altă parte, alegem încă 31 de clădiri (grădinițe, școli, centre de plasament sau spitale de copii) la renovarea cărora să dăm o mână de ajutor în 2016.
Credem în ajutor și în comunități care se ajută singure, indiferent de ce primesc sau nu din exterior. Căutăm comunități care au înțeles că ajutorul pe care îl acordăm noi poate funcționa doar dublat de ajutorul lor.
Cele 6 clădiri a căror renovare se reportează din 2015:
Spitalul de Pediatrie, Deva
Școala Zapodeni, Vaslui
Grădinița Semenic, Reșița
Grădinița Cataloi, Tulcea
Grădinița Prichindel, Botoșani
Școala Nagy Imre, Miercurea Ciuc
Iată regulamentul de desfășurare al campaniei #deajutor în 2016:
1. Scopul campaniei
1.1 Campania #deajutor #filantropi2016 își propune să renoveze facilități ale instituțiilor publice dedicate copiilor: de la toalete, la hidroizolații sau dușumele, tencuieli ale sălilor de clasă, săli de așteptare ale clinicilor și/sau spitalelor, camere comune și/sau dormitoare ale centrelor de plasament șamd. Știm că există multă nevoie #deajutor în România, însă fiecare rezolvă aproape de el, acolo unde se pricepe. Sperăm ca exemplul nostru să motiveze cât mai multe comunități și companii să se ajute singure. Citiți mai multe despre producătorul de materiale de construcții care ajută, aici, pe pagina Patru Mâini (http://patrumaini.ro/).
1.2 Oricât ne-am dori, nu putem renova o clădire întreagă, ci doar părți din ea: un grup sanitar, o sală de clasă, un vestiar etc. În cazul în care comunitatea locală găsește mijloacele prin care să finanțeze mai mult de atât, cum ar fi printr-o campanie locală, strângere de fonduri, fonduri de dezvoltare comunitară, noi, Patru Mâini suntem mândri să o susținem prin recomandări de instituții/ platforme de donații/ ONG-uri dedicate.
2. Perioada de înscriere a propunerilor
2.1 Între 17 martie și 30 aprilie 2016, orice utilizator va putea înscrie în aplicație o clădire despre care crede că are nevoie de ajutorul nostru. Înscrierea se face completând un formular si prin trimiterea unor fotografii relevante cu incăperile sau zonele care au nevoie de renovări.
2.2 În paralel, utilizatorii vor putea vota clădirile înscrise în aplicație, acelea pe care consideră că merită cel mai mult renovarea. Primele 31, care obțin cele mai multe voturi și reunesc și celelalte criterii menționate în Regulament, vor intra în programul de renovare de anul acesta.
Votarea va avea loc între 17 martie și 30 aprilie.
3. Evaluarea
3.1 Perioada
Evaluarea cladirilor propuse și calificarea lor se va realiza în perioada 1 mai - 15 mai 2016.
Evaluarea tehnică a clădirilor calificate se va desfășura în perioada 15 mai - 1 iunie 2016, când experții noștri tehnici vor vizita clădirile calificate.
3.2 Criteriile de evaluare ale echipei Patru Mâini
3.2.1 Necesitatea/ urgența lucrării: o lucrare pentru înlocuirea unei toalete în curte sau hidroizolația, înlocuirea unei dușumele putrede, a faianței sparte într-o sală de așteptare de spital sunt prioritare în fața transformării unei săli în muzeu.
3.2.2 Gravitatea situației: echipa tehnică responsabilă de evaluare va avea în vedere și gradul de degradare al clădirii, care, uneori, poate fi exagerat în fotografii.
3.2.3 Susținerea unui membru cu rol decizional din respectiva instituție: e important ca directorii sau educatorii să-și dorească la fel de mult ca noi ca lucrurile să se întâmple.
3.2.4 Echipa tehnică Patru Mâini va evalua și din punct de vedere financiar necesitatea de renovare de la respectiva instituție si la data de 01.06.2016 se va publica pe site suma necesară renovării. Astfel, vom ști care e suma la care trebuie să ajungem în respectivul județ – prin vânzarea produselor incluse în mecanism – ca renovarea să se poată finaliza în cadrul acestei ediții.
4. Perioada de strângere de fonduri, mecanism
Campania de strângere de fonduri pentru realizarea acestor renovări va avea loc în perioada 01 mai – 01 septembrie 2016.
Mecanismul e simplu: 0,5 – 1 leu din vânzarea produselor noastre incluse în program intră într-un Fond de Comunitate.
Astfel, orice sac de Primus Adeziv Exterior (Extraflex) sau de Primus Glet INTERIOR vândut în perioada 01 mai – 01 septembrie 2016 va aduce câte 1 leu în fondul de comunitate. Orice găleată de Primus Chit Multicolor Antibacterian si orice sac de Primus Adeziv ALB Interior/Exterior (Macrogranular Alb) va aduce la rândul ei 50 de bani la Fondul de Comunitate.
Din banii strânși acolo, cumpărăm materiale de construcții pe care le folosim la renovare. La munca fizică ne ajută voluntarii proveniti din comunitatile respective (angajati 4M, angajati Dedeman, angajati ai instituției care e renovată).
Tot acest ciclu se întâmplă în interiorul comunității în care se află clădirea pe care o renovăm. Adică, produsele vândute în Iași aduc bani în Fondul pentru Comunitatea din Iași, din care renovăm o grădiniță din Iași, cu voluntari din Iași.
Renovările încep în octombrie 2016. Vă vom ține la curent pe blog.patrumaini.ro cu evoluția proiectului.
În cazul în care suma strânsă din vânzările dintr-o anumită zonă nu acoperă necesarul estimat de specialiștii noștri pentru renovarea unei clădiri, se va proceda astfel: ajustăm dimensiunea lucrării sau suma strânsă în Fondul pentru comunitate se reporteaza în totalitate pentru 2017.
Astfel, dacă știi o clădire din comunitatea ta care are nevoie de ajutor, o poţi propune în această aplicație.
În perioadele în care Primus Adeziv ALB Interior/Exterior sau alte produse din cele menționate fac obiectul unei alte promoții, acestea nu mai contribuie la strângerea de fonduri în campania #filantropi2016.
5. Reguli de înscriere în platformă:
Sunt câteva reguli simple:
Orice cetățean de pe teritoriul României poate propune o clădire.
Căutăm doar grădinițe, școli, spitale de copii sau centre de plasament pentru copii.
Un utilizator poate propune o singură clădire.
Ne rezervăm dreptul de a nu include în campanie propunerile care nu respectă toate informațiile de bază cerute în formularul de înscriere.
Dacă mai avem nevoie de informații despre o propunere, vom contacta în privat utilizatorul care a înscris-o.
Propunerile nu vor apărea automat în aplicație, ci doar după o aprobare a unui administrator de la Patru Mâini.
Un utilizator poate vota o singură data, o singură propunere.
Renovările vor avea loc în perioada octombrie 2016 - martie 2017.
Este important ca utilizatorul care înscrie propunerea să lase date de contact valide, astfel încât să îl putem contacta pentru programarea vizitei tehnice.
Din toate clădirile înscrise, anul acesta vom renova primele 31 clasate in urma voturilor din 2016 (continuând totodată propunerile din 2015). Următoarele din listă intră în programul de anul viitor. Și așa mai departe.
Aplicația nu va fi închisă, iar oricine va putea propune clădiri chiar și după ce se încheie perioada de votare. Acelea vor fi incluse în planul de renovare 2017. Și tot așa.
Aceasta nu este o competiție, nu există câștigători și necâştigători. Vrem doar să vedem unde e nevoie de ajutorul nostru, dar și să punem câteva reflectoare peste numărul mare de grădinițe, școli sau spitale de copii din țară care necesită renovări.
Sperăm ca acest demers al nostru să fie unul de succes.
Pentru asta, avem nevoie de tine! Ajută ca să te bucuri de ajutor!
Echipa Patru Mâini